Colindele
Incepand cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pana la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. In orase intalnim colindatori odata cu lasarea serii si pana in miez de noapte. Cu traista dupa gat, cu batul in mana si caciula pe urechi, colindatorii merg din imobil-n imobil si striga la ferestrele luminate:
"Buna dimineata la Mos Ajun, Ne dati ori nu ne dati", si daca cei din imobil le deschid usa spre a le imparti colindeti, incep sa cante mai departe:
"Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"
Cu acest ocazie gazda le imarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framantati si copti chiar in acea seara a Ajunului.
In ajunul Craciunului, ca si in ajunul Anului Nou in toate provinciile romanesti, copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cantand cantece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne".
In afara de seara mare a colindelor se mai colinda si in seara Sfantului Vasile, paralel cu
Plugusorul sau Uratul.Sub numele de colind si colindat trebuie sa intelegem vechiul obicei pe care-l intalnim in sarbatorile susmentionate cand copiii, ca si flacaii satelor, merg din imobil in imobil, cantanin pentru a ura sanatate si bucurie gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) in bani sau in natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri:
religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor in fata carora le canta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagan avand de fapt origine comuna cu cesta.
Astfel exista:
Colindele Domnului (In drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor, Inchinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Inchinarea Magilor, Taierea Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Rastignirea , Coborat-a de pe Cruce);
Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion, etc.); Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vanator, de pescar, de marinara, colind de viteaz, de familie, de insuratel, etc.)
Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul colindului:
-pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt preotii, calugarii si cantaretii bisericesti, dascalii si diacii, fiindca ei erau cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor.
Cat priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea veac de veac si an de an a obiceiurile si datinile stramosesti, la marile celebra de iarna.
Crestinismul si solstitiul de iarna
Solstitiul de iarna a fost celebrat inainte de era crestina. Astfel, romanii sarbatoreau Saturnaliile intre 17 si 24 decembrie. Ei sarbatoreau si "nasterea soarelui neiivins" (sol invictus) la solstitiul de iarna (catre 21 decembrie), cand zilele reincep sa se lungeasca (un cult preluat de la persani care-l adorau pe "Mithra", zeul soarelui).
In Occident, in anul 354, Liberiu, papa Romei, fixeaza sarbatoarea nasterii lui Isus pe 25 decembrie, fara dar a stabili vreo soroc exacta a nasterii acestuia, si stabileste modul celebrarii inceputului crestinismului, asimiland sarbatorile populare si pagane deja existente cu ocazia solstitiului de iarna.
Totusi ramasitele cultului pagan al soarelui au trait mai departe prin unele obiceiuri populare ca:
- rotile de foc carora li se da drumul pe costisa dealului in noaptea de Craciun;
- focurile care se fac in dimineata de Craciun;
- colacii de Craciun care imita forma soarelui
VicleimulIn unele locuri in noaptea Cracinului putem intalni si cantarea religioasa cunoscuta sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii.
Aceasta drama religioasa ne infatiseaza misterul Nasterii Domnului in toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati imbracati in portul ostasilor romani, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si in unele parti o paiata.
Vicleimul apare la noi pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseana si se leaga de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu in Germania si Ungaria, a patruns la noi prin sasii din Transilvania.
Din prima forma a Vicleimului, prezentarea magilor si dialogul lor, s-au dezvoltat pe rand, prin activitatea micilor carturari, trei tipuri principale, in cele trei mari tinuturi: Muntenia, Moldova si Ardeal. Alaturi de partea religioasa a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar si astazi, partea profana, jocul papusilor.
Intr-o cutie purtata de doi baieti este infatisata gradina lui Irod si o parte din marketul orasului. Mos Ionica, ingrijitorul curtii si o paiata dau nastere la o serie de scene care satirizeaza obiceiuri si sunt ridiculizati hotii, fricosii ori femeile ce se sulemenesc. Datand din vechimne, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar in palatele Domnitorilor tarii.
CapraIncepand cu Ignatul si sfarsind cu zilele Craciunului, prin alte parti incepand cu zilele Craciunului, iar prin altele obisnuindu-se numai in ziua de Sfantul Vasile, exista obiceiul ca flacaii sa umble cu turca, capra sau brezaia.
Ca si la celelalte jocuri cu masti practicate in timpul sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), mastile de draci si mosi care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. In cadrul sarbatorilor agrare jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor - invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul "caprei".
Aceasta se pare ca isi are originea in obiceiurile romanilor si elinilor: fie in jocurile si cantecele desfasurate in jurul altarelor pagane de preotii sau cantaretii travestiti in dobitoace cu ocazia sarbatorilor date pentru cinstea zeilor, ori in versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie in amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor pasari rapitoare.
Capra joaca dupa fluier, iar la terminare, unul din flacai; apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, incepe sa vorniceasca. Flacaii joaca pe stapana casei, pe fete si chiar servitoare, daca sunt acasa, si apoi multumind se indeparteaza.
SteauaDe la Craciun si pana la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se intalneste la toate popoarele crestine.
Acest obicei vrea sa aminteasca steaua care a vestit nasterea lui Isus si i-a calauzit pe cei trei magi.
Cantecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantina ortodoxa, altele din literatura latina medievala a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale.
Micul cor al stelarilor, care intra in imobil in zilele Cracinului, canta versuri religiose despre nasterea lui Isus: "Steaua sus rasare"; "In orasul Vitleem"; "Trei crai de la est".
